Despre minorităţi în România

Ştiţi legenda aia: m-am dus în Harghita să iau o pâine şi nu m-a servit vânzătoarea că nu ştiam ungureşte.

Eu n-am păţit-o nicăieri prin zonele alea, deşi am cerut şi pâine, am mâncat şi la restaurant şi mi-am tras-o şi cu ceva femei purtătoare de nume ungureşti. În schimb, constănţean fiind, am văzut parinţi ce-şi pierdeau copiii pe plajă, iar micuţii nu ştiau o boabă de română. Şi erau mulţi, vară de vară.

Că tot vă vorbeam de Constanţa, să vă dau un exemplu local. În Dobrogea, mai bine zis în Constanţa, am fost mereu înconjurat de minorităţi. Fie ei turci, tătari, greci, bulgari, toţi ne-am contopit într-un tot unitar. Le respectăm sărbătorile, ne respectă tradiţiile, luăm ce-i mai bun din ambele şi ne bucurăm împreună de acest mix de culturi.

La şcoală aveam colegi turci, vorbeau între ei în turcă, ne învăţau şi pe noi anumite cuvinte, uneori chiar profesorii cunoşteau un strop de turcă. Mama mea a învăţat secrete gastronomice de la turcoaice, oferind în schimb ceva din dărnicia bucătăriei noastre.

La cablu am copilărit cu 4,5 posturi tv turceşti, posturi la care uneori mă uitam cu plăcere. La radio prindeam în fiecare vară posturi turceşti, poate chiar mai bine ca Radio Vacanţa.

Foarte multe comune din judeţul Constanţa sunt înfrăţite cu oraşe din Turcia, iar în satele cu populaţie majoritar turcă nu vezi niciun drapel turc. Şi dacă ar fi, nu ar fi nicio problemă, pentru că ne respectăm de sute de ani.

La rândul lor, turcii nu au avut nicio pretenţie exagerată. Nu vor predare în şcoli pe limba lor, nu vor drapel arborat, nu vor justiţie şi alte pretenţii scoase din context. Turcii fac alături de noi un tot unitar plin de farmec oriental. Mâncarea mea preferată este cea turcească, mâncare pe care o mănânc oriunde în lume, atunci când am ocazia.

Tot turcii au afaceri de succes în România, se ajută reciproc, dar sunt alături şi de români. Ei plătesc taxe statului român, ca orice alt investitor, taxe ce ajung tot la noi. În România, niciun român nu are ceva rău de spus despre vreun turc.

Acest tablou ar putea fi unul la fel de frumos şi cu ungurii, atâta timp cât guvernul ungar nu ar mai pune presiuni inutile pe ţinutul secuiesc. Cei din aşa zisul Ţinut Secuiesc ar trăi la fel de frumos ca dobrogenii, sau poate dobrogenii ar trăi la fel de tensionaţi dacă guvernul de la Ankara ar agita spiritele.

Iar la final, să ne gândim la Europa şi scopul pentru care a luat ea naştere.

Să ne iubim!