AZI, DA

Uite aşa-ţi vine câteodată să uiţi că mai ai blog, cum uiţi de ani buni să te uiţi ce trafic mai ai sau cu câte femei te-ai sărutat la vreun after.

Ca să nu uit ce s-a mai întâmplat în ultimile nu ştiu câte zile, îmi fac un rezumat.

Am fost la Four Tet, din motive de Atelier am plecat la Martin-ul ăsta nou şi frumos, apoi m-am întors la Atelier, m-am pus la câţiva centimetri de Kieran şi, ulterior, de Rhadoo. Se putea ceva mai sublim?

M-am bucurat ca în copilărie de redeschiderea de pe strada Traian.

N-am înteles ce a vrut să fie aseara la lansarea revistei All Hollow. Ce căutau oamenii ăia pe acolo, ce căutau oamenii ăia pe scenă (mai puţin Aylin Cadîr care m-a prins).

Am trecut pe la Controlul vechi, adică la Panic ăla. E la fel, doar că toată lumea evadase.

Nu mai calc pe la Beer O’Clock, din motive de abstinenţă.

Primator Rytirsky rămâne cea mai bună bere din viaţa mea.

Şi câte şi mai câte, dar mi-e lene să vă mai zîc.

 

 

 

 

Creativitatea în slujba utilităţii

(arta de după banner – Sursă foto: Arta nu muşcă)

Vă spuneam de curând despre nebunia din subteranul bucureştean. Nebunie care nu deranjează pe nimeni, dar nu are absolut nicio utilitate.

De curând s-a lansat şi conceptul Arta nu muşcă. Adică super firma de evenimente şi botezuri nupţiale Smart Events a luat nişte oameni talentaţi şi i-a pus în faţa unor roll-up bannere. Ei cântă, lumea se opreşte să tragă o poză, ăia cu eventul fac un fanpage şi uite aşa trecem prin cultură ca lobodă prin Vodă.

În cele ce urmează o să vă dau un exemplu banal, dar mai ales util pentru toţi. Simplu, emoţionant, frumos, de vis.

Acum vă invităm să călătoriţi cu metroul şi să vă umpleţi de cultură, merdenele, internet gratis, reclame de la Vodadone cu greşeli incluse şi, nu în ultimul rând, încărcaţi electronic de la Zoom TV!

P.S. Redaţi metroul oamenilor!

Cum a luat naştere podul de la Mangalia şi cât de util este el?

Foarte mulţi dintre vamaioţii de carton ai litoralului românesc trec nepăsători peste un obiectiv care dacă acum n-ar fi existat, i-ar fi trimis liniştiţi în partea de nord a zonei litorale.

Este vorba de podul de la Mangalia, cel care uşurează drumul spre graniţă. Dar să o luăm cu începutul.

Cei născuţi prin comunism îşi mai amintesc că drumul spre 2 Mai trecea pe la coada lacului, apoi peste un pod metalic basculant care făcea loc vapoarelor în şantierul militar.

Prin 1983 s-a decis ca acest pod să intre în perimetrul şantierului naval militar. Astfel, circulaţia auto s-a deviat pe un drum secundar prin comuna Limanu. Un mic ocol de 16 km.

După această modificare, oamenii şi-au dat seama că este nevoie de un ponton de acces pentru a facilita drumul spre muncă pentru cele câteva mii de salariaţi. Toate bune până într-o zi când pontonul s-a desprins şi a dat naştere unui accident de muncă înfiorător. Se vorbeşte de prea puţin morţi, dar în realitate se pare că au fost sute, poate chiar 1 000.

Şi uite aşa, într-o vizită a tovarăşului Ceauşescu în vila de vacanţă de la Neptun s-a luat decizia construirii unui pod în adevăratul sens al cuvântului.

S-a decis începerea lucrărilor în plină vară cu condiţia ca la finalul toamnei să fie pilonii terminaţi, iar în vara (1989) să fie gata.

Este inutil să vă mai spun că în vara anului 1989 tovarăşul a inaugurat podul ce se înscrie pe o lungime de circa 1,5 km, şi astfel noi ajungem mai repede cu 16 km la 2 Mai, sau chiar mai departe. Şi uite aşa ajugem acum liniştiţi la Expirat şi bem găleţile alea obosite pline cu alcool ordinar.

După revoluţie, nişte minţi mai luminate au mutat zona militară din zona de lângă pod şi au dus-o la Constanţa. Şi acum se mai văd intrările în buncărele în care ani de zile s-au aflat depozitele cu armament. Nu putem decât să mulţumim divinităţii că nu am fost implicaţi în incidente militare navale, pentru că în acest caz, o simplă scufundare a unui vapor care ieşea din zona de ancorare bloca toată flota militară la coada lacului.

Oameni, ieşiţi din metrouri!

Sunt în Bucureşti de vreo 13 ani. Pe vremea aia Bucureştiul era un oraş mai decent, din punct de vedere transporturi de orice gen.

Astăzi metroul este una din scăpările bucureştenilor. Evident, fapt regăsit şi în marile oraşe ale lumii.

Ce mă surprinde este faptul că românii ăştia îşi descoperă ei câte o obsesie. Una din ele este asta cu metroul.

Publicitate “out of the box” la metrou. Televiziune la metrou. Internet free la metrou. Piese de teatru la metrou, concerte de muzică, pantomimă, restaurante, şaormerii, dansuri populare, petreceri făcute de beri şi parastase tradiţionale româneşti. Avem sisteme de plată la metrou cum nu cred că are vreun alt oraş în lumea asta. La ce bun?

Mie mi se pare că este prea mult. Lăsaţi-l în plata Domnului primar, este conceput pentru cu totul altceva! Avem spaţii culturale câte vreţi la suprafaţă, de ce la metrou toate astea?

Avem parcuri, roof-topuri, grădini, teatre, mall-uri, lacuri, terenuri de sport, tot ce vreţi. De ce la metrou?

Pentru că asta ne e naţia. Pe ascunselea…

P.S. Redaţi metroul oamenilor!

Adio TVR Cultural, se pregateşte TVR HD?

Nu vreau să mă cac pe mine inutil. Nu mă uit la TVR Cultural decât în procent de vreo 20% din totalul timpului dedicat TV-ului. Restul de 80% îl împart între TVR HD şi Discovery d’alea model NatGeo.

Nu sunt din genul care se uită ca disperatul la TV, nici genul care se laudă că nu are tv şi rupe streamurile. Într-un cuvânt, mi se cam rupe de TV.

Durerea vine din faptul că s-a închis singurul post cultural. Bă, oameni buni, SIN-GU-RUL. În ţara reality şourilor, a tinerilor care cad juma’ la bac şi a oamenilor maturi care au uitat să scrie corect, noi închidem un post cultural. Singurul.

Din toate aceste motive astăzi am renunţat să mai plătesc abonamentul TV.  Acesta este singurul mod corect de a protesta, nu virtual, nu în vise, nu în mintea ta. Iar dacă 1 milion de oameni nu ar mai plăti abonamentul, alta ar fi situaţia.

Aştept cu nerăbdare apariţia TVR Sport. 1 şi 2.