Razie-n buzunar

Şi că tot credeam eu că-i manevră, aia cu căutatu’ de către poliţai la buzunar, m-am convins. Nu e.

Cum ieşeam eu ieri de la Papiota, frumos pe dupe gang, mai la umbră aşa, doi băieţi ca noi ne abordează să ne legitimăm.

În primă fază voiam să o ard cu ţigănii d’alea: scoate legea, cine eşti tu bă, tu ai idee cine sunt eu, da’ ce bă te crezi jmecher?

În fază secundă m-am gândit că-i manevră d’aia de pont, şi am zis să par agitat şi sa îi induc în eroare. Să creadă băieţii că am substanţa interzisă pă mine şi să fie caterincă. Nu termin ideea în gând că mă iau ei cu permisiunea de a mă controla.

Au vorbit aşa decent, şi parcă mă regăseam în ei, încât i-am lasat să scotocească decent prin catrafuse. Pula mea, acum înţeleg de ce au crezut diferiţi oameni că-s poliţai, că vorbesc frumos cu lumea.

Apoi am dat-o în discuţii de amuzament, gen io plec la Vamă, el că vine şi el în weekend. Io îi zic că se cam întinde la glumă, el că îşi ia concediu. Şi ne-am despărţit cu scuzele că ei îşi fac doar treaba.

Şi noi la fel.

Pentru cine are ceva de învăţat din treaba asta e bine, pentru restul, caterincă. Nu?

Discuţii la coadă în Amzei

Noi, la o ţigaretă. Eu pe bancă cu mine. Discutăm acid:

– La teatrul Ion Creangă se joacă oare ceva de Ion Creangă?
– Momentan nu, teatrul se transformă. Se face ceva, disco, sper.

Stăpânul universului (în rezervă)

Dacă pleci la mare, începând de acu’ până duminică, barem să treci şi tu pe la Molotov în Vamă.

Am pregătit nişte cornuleţe.

Suntem mulţi, vreo sută cu tot cu cd-uri.

Ia, trage un loz, poate îţi cade The VandalList Weekend @ Molotov, Vama Veche.

Pupix pe cataractă!

Poşta redacţiei

M-a întrebat o cititoare de ce nu mai scriu aşa mult. Apoi m-a întrebat de ce scriu atât de puţin.

M-a mai întrebat ea ceva, dar am şters mailul.

De fiecare dată poşta redacţiei mă sperie. Cutare at amdraci punct ro ăsta este întâlnirea mea cu realitate.

L-am închis.

Mă gândesc la afaceri. Vreau să lansez cozonacul Claudia cu gust de prune, sau corcoduşe. Fac franciză d’aia şi apoi îmi fac mall la Agigea. Eventual la Lazu.

Mă duc să fac poze cu telefonul, vă mai scriu în curând că n-am chef de muncă.

Să îmi scrieţi şi voi, lăsaţi timiditatea.

 

 

Transformări feisbuciene

Căldurile astea de-mi fac celulele să transpire mai rău decât Cotabiţă pe scenă la Mamaia 87 îmi basculează rapid nişte găleţi cu doruri de motoare. Motoarele alea de pe vremea în care se năşteau ăştia de bântuie acum prin Lipscani.

Acum că te-a luat cu erecţii la pupila creierului mititel, să vă zic ce a făcut fratele Delta.
Nu o să credeţi, dar s-a trezit ieri şi mi-a zis că îşi închide Facebook-ul. Nu asta e faza tare, dar tare este că…, ghici,  chiar l-a închis. Bine, de fapt nici asta nu e prea tare în comparaţie cu ce mi-a zis azi: mi-am dat seama că am foarte mult timp liber.

Mă rog, mai tare decât toate astea este ce o să vă spun acum. (ding-dong mai puteţi?)
Padabam! Staţi că nu e chiar aşa tare, m-am gândit mai bine acum, dar e suficient de tare încât să dai un like şi să spui cu voce tare la club că amdraci ăla a rămas la fel de hater. Bine, ce ziceam?

Ah da, păi voiam să vă zic că eu cred că nu ştiu dacă să îmi închid sau nu Facebook-ul. Adică aş vrea, dar parcă nu. Mai exact mi se rupe pula de el, dar mi se rupe şi inima de ăia de se tripează la toate ţarănismele de le fac eu pe acolo.

Uite, vorbeam şi cu Delta, fără Facebook cred că fuţi mai mult. Adică vrea muierea ceva, ţîr la telefon. Tu nu vrei, nu răspunzi şi gata, nu mai ai baterie. Nu mai stai ore pe chat ca să afli după că e pe stop, dar totuşi s-au pupa cu tine putin pe alee. Aşa, pe Facebook îşi ia femeia filme, că cine e aia, că de ce te-ai tăguit acolo, că tu nu dai check-in, dar acum uite că ţi-a dat cineva, că ai dat join la discotecă şi nu te-ai dus, sau te duci şi nu dai join, ştie ea de la o verişoară de a ta.

Pe de altă parte, offline e cam dureros. Adică arunci cu credit că muierea e ok, fată de casă de o unge pe mama la miocard. Are şi ea un suflet bun care să o ajute la zacuscă, dar după trei zile te trezeşti că toţi foştii ei au fost ăia de-ţi povesteau ţie că au dat peste o dementă cu vergeturi. Dacă erai online, ieşeai la o promenadă virtuală şi vedeai tagurile şi, hop, film, chiar diapozitiv de pus în ramă. Poză de familie cu băieţii care au dat share a acelasi subiect.

_brb – mănânc vişine_

În concluzie, din punct şi virgulă de vedere Facebook sunt acolo unde eram în prima zi. Dă-le la oameni ce crezi tu că ar vrea să vadă şi ei vor înţelege şi mai multe. Acest proces este ireversibil, poţi să o arzi poliţai, drogat, însurat, bogat, sărac, visător, îndrăgostit, bătăuş etc. Iar ăia care ştiu cu adevărat cum eşti tu, sunt cei care îţi sunt aproape, cei pentru care nu eşti nimic din ceea ce vrei să pari.

Nu uita, oamenii de pe Facebook îţi vor binele! Pă offline este adevărata salubrizare sentimentală. Dacă tă tâni!

P.S. Nici eu nu ştiu ce-mi veni să scriu asta, nu va luaţi tripuri aiurea, vreau doar să văd câte like-uri mai strânge un om care nu mai ştie ce să mai facă Facebook-ul lui.