Mi-am luat time lame d’ăla

Ieri am intrat la nişte fete de le credeam eu mişto. Cum unde? Pe timeline.

Ce-mi place la rahatul ăla, că poţi să vezi cât de proşti erau unii care se cred acum deştepţi. Mă gândesc ce tare era dacă dădeai pe anul 1984 şi vedea cum sărea direct din burta mamei.

Acu’ pe bune, zi-mi că tu când o să te aduni cu prietenii la un fum, nu o să vă tăvăliţi pe jos de râs că aţi renunţat la youtube şi frunzăriţi timelineuri? Băi oameni buni, este mină de aur, trust me!

Luaţi-o ca mine, adică uşor. Ia-i pe ăia de îi crezi tu jmecheri în listă şi să vezi ce prostii debitau acum 3 ani, să vezi cum se pozau ca disperaţii şi ce mişto le stătea în hainele de la Kenvelo aripa Călăraşi.

Pln, dacă tot ne-o facem cu mâna noastră, barem să ne distrăm.

P.S. Să nu intraţi la mine pe timeline, eram la fel de cool. (LOL :()

Crăciuneşti

Nu pot să nu remarc faptul că, pe cât de frumos ne transformăm unii în aceste zile, pe atât de urât se deformează unii în zile de sărbătoare. Mai nou mă distrează craciuniţele alea de plastic. Bă nene, nu muierile, florile de plastic.

Dacă n-am văzut la miliarde de oameni ghivecele cu floricuţe de plastic băşit. De curând a apărut şi varianta expres, crăciuniţa floare simplă, aia la fir. Dar ai văzut şi tu cum arată un fir de craciuniţă, că nu prea are fir. Eh, chinejii ăia i-au pus fir de margaretă şi floare de crăciuniţă. Şi cumpără prastele, băi nene, zici că n-au văzut flori de plastic în viaţa lor.

În altă ordine de idei, mă distrează teribil ăştia de aleargă prin trafic să livreze cadouri. Plm, un jeg de coş, cu o sticlă de vin şi o cărămidă de cocă prăjită. Toată populaţia Bucureştiului este acum blocată în trafic. Cum de ce? Livrează cadouri, sau chiar cumpără. Mereu cade aiurea Crăciunul ăsta, n-ai timp de nimic.

Altă fază tare este dată de proştii ăia de vin de sărbători acasă de prin străinătăţuri. Facem Craciunul în familie, aşa zice în cartea aia a lu’ Isus. În restul anului îi dăm dracului, dar de Craciun suntem uniţi.

Mult mă distrează şi petrecerile de prin corporaţii. Au ajuns un fel de chin pentru oamenii ăia de le sunt angajaţi. Sunt aduşi cu japca să se uite la Andreea Bănică.

Tragică e faza aia cu calendarele. Băi oameni buni, voi aveţi computer, telefon sau ziare? Cine mai stă să îşi belească ochii în calendarele voastre de căcat?

Ce dracului voiam să vă mai zic… Nu mai ştiu, dacă e ceva vă mai sun eu.

P.S. Ghici ce floare are ăsta în geamul ăla care nu e zidit?

Luna cadourilor inutile


Aseară, o necesitate financiară m-a făcut să mă opresc la bancomatul unuia din molurile astea de Bucureşti. Eram pe o aşa fugă, încât n-am remarcat ostilităţile de tip călcat în picioare la cules cadouri.

Păi cum mama dracului să le remarci, tu ai remarcat cât de lin a venit Crăciunul? Eu unul, acum 60 de zile încă eram pe plajă, iar de atunci doar o ploaie mi-a perturbat gândul unei toamne eterne. Nu a fost mocirla din alţi ani, nu a fost zăpada de 1 Decembrie, nu a fost Pasul Tihuţa blocat. Poate e doar o coincidenţă
că vremea seamănă izbitor de mult cu cea din decembrie 1989.

Acum fix 22 de ani, la 9 dimineaţa m-am trezit cu vobele mamei. Vorbe calde, rostite calm, atent verificate înainte de a fi spuse, dar şi grave când era cazul. Îmi citea o telegramă de vreo 50 de cuvinte, poate cea mai lungă telegramă scrisă vreodată tatăl meu, cel mai concis om pe care l-am cunoscut în viaţa asta. Era în Cape Town, auzise de Timişoara, deşi nu pomenise nimic, a încheiat discret cu asigurarea că prietenii noştri din Timişoara acum sunt bine, o să fim şi noi în curând. Spera să fie şi el, de 10 ani îşi tot motiva absurd refuzul de a intra în Partidul Comunist. Ştia că la sosirea lui în ţară, programată pentru februarie 1990, urma să fie primul comunist din familie.

La ora 10 am plecat spre Eforie Nord, însoţit de unchiul meu. Am lăsat-o pe mama legată de aparatul de radio Selena fixat pe „unde scurte”, pachetele de Assos şi ochii opriţi involuntar pe geam. Vivazi era o unitate militară agitată fără motiv pentru restul vecinilor care îşi vedeau liniştiţi de Crăciunul lor. Exact ca acum.

Era deja o săptămână de stat în braţele mamei, pe întuneric, cu o liţă prinsă de antena radioului ce se lupta cu distorsiunile şi perturbările naturale. Eu m-am născut şi am copilărit cu Europa Liberă, dar acea săptămână ne făcea să nu mai ieşim din casă nici pentru aprovizionarea de zi cu zi. Aşteptam din oră în oră o veste mare.

O să opresc aici povestea mea, amuzat doar de faza că am tăiat porcul în comunism şi l-am mâncat în libertate. Aceşti 22 de ani parcă au fost exact acum 22 de ani. Îmi amintesc perfect fiecare zi a evoluţiei mele, a familiei mele, a prietenilor mei. Suntem obligaţi să ne gândim la asta exact când ne e prezentul mai frumos.

După 22 de ani am învăţat ce înseamă cuvântul “cadou”, dar nu am învăţat să facem un cadou. Mă uitam ieri la haitele de oameni blocaţi în sărăcia crizei economice. Unul îi lua tatălui său, pensionar din ce spunea, o curea de 200 de lei. O studentă din provincie îi lua un telefon mobil fratelui mai mic. La decoraţiuni de interior era măcel. Toate căcaturile inutile erau pe epuizare, totul dispărea de pe rafturi cu viteza luminii. Rame foto, cutii de lemn, lumânări, preşuri, flori uscate, pahare si borcane colorate, totul dispărea în setea unui card de cumpărături cu dobândă zero, dacă eşti cuminte.

Miliarde de cadouri de care nu avem nevoie, dar ne fac fericiti artificial. O să mă întrebi ce am luat eu celorlalţi. Contează? Întreabă-i dacă zâmbesc alături de mine.

Un cadou nu se face atunci când vrea o sărbătoare, un producător sau o reţea de marketuri. Un cadou nu se face când ai sau nu ai bani. Un cadou nu se face când ai un interes sau când ai ceva de obţinut. Un cadou nu se face niciodată “când trebuie”.

Astăzi, cel mai frumos cadou pentru mine ar fi ca lumea să aibă interes pentru adevăr. De peste 20 de ani ne tot căcăm pe noi că vrem adevărul despre Relovuţie. În ultimii ani se spun o groază de adevăruri, se publică materiale video şi convorbiri telefonice. Se fac dezvăluiri şi conexiuni. Avem deja harta completă, se ştie peste 90% din tot ce se putea afla. Şi, la ce bune toate astea? Interesează pe cineva?

Acum 22 de ani au murit oameni nevinovaţi pentru ca restul oamenilor vinovaţi să fie ocupaţi cu alegerea cadourilor, schimbatul automobilului şi uploadatul pe Facebook.

Faptul că ai citit asta, poate însemna cel mai frumos cadou. Mai fă-ţi unui, află adevărul despre Revoluţie şi spune-l urmaşilor tai.