Să vă zic ce am făcut aseară

M-am dus în Expirat şi Other Side, sau invers.

Că era la fel de oribil ca de fiecare dată, nu a fost o surpiză, iar dacă vă zic că am ajuns cu japca nu o să mă credeţi. Dar cum să rezişti unui zâmbet cu sâni atât de naturali?

Revenind la serata dansantă, nu lumea, muzica sau locul m-au speriat profund. M-au cam panicat fotografii.

Păi ce căutaţi mă aici, adică cum vine asta? Unde s-a mai văzut asta, într-un club mai mulţi fotografi decât dansatori? Şi ne-am luat noi la niste B52uri pe acolo şi s-a umplut. Dar unde-s mă fotografii, să facă vere poze? Care e programul lor de lucru?

Şi acum mă întreb iar, ce căutăti bă moluştelor acolo? Pentru ce sunteţi plătiţi şi de cine? Stai dracului acasă, fă o labă, vino şi tu când e distracţie şi fă nişte poze la oameni sparţi, nu mie. Asta tot ca un fel de răspuns la întrebările de le mai primeam, cum de-mi ies pozele atât de bine, ce aparat am şi cu ce le prelucrez.

În primul rând nu trebuie să îţi doreşti să faci poze bune, dacă vrei să faci e suficient.Ţine-ţi aparatul în buzunar până simţi că e momentul să faci poze, nu că vrei tu să faci poze toată seara. Când tu simţi momentul, sigur îl simt şi cei din jurul tău.

Vara asta a debutat cam trist, ia să revedem cum a fost în anul în care La Mania se mai întâmpla cât de cât ceva!

Brandisme

Puţine mai sunt brandurile în ziua de azi, mărci d’alea de care să te îndrăgosteşti şi să zâmbeşti la simpla vedere.

Şi mai puţine sunt cele care şi-au păstrat integritatea şi misiunea fără a ne da nouă lecţii de marketing, pe la bot. Unul din brandurile astea este Victorinox Swiss Army.

Se făcea că intram printr-un market gen Metro, dar de originie americană. Şi m-am dat eu printre blugi de 20 de parai, tigăi la un dolar şi energizante la juma’ de cent, totul pâna mi-am zărit rucsacul. Din clipa aia ştiam că e al meu, ambalat în ţiplă şi cu sigilii de securitate. Nu m-am uitat la câte buzunare are, la cât de impermeabil e sau ce calitaţi mai are. Ăla e şi gata.

La casă surpiză, îmi trebuia cardul ăla “Metro” style. În orice alt caz le-aş fi dat cu marfa în cap şi m-aş duce vizavi. Nu acum, mai ales în situaţia ultimului rucsac de pe raft. Am fost drăguţ, clientul urmator a fost şi el drăguţ şi a plătit cu cardul lui, eu i-am dat cashul şi gata. Din momentul ăla, oricine îl vede trebuie să zică ceva, de bine.

La birou, un coleg a rezistat el vreo două luni şi s-a apucat de căutat. Şi a cautat el tot Amazonul şi degeaba, model ca al meu canci. Pe al meu nu scrie nimic, serie, model, draci, laci. Doar un logo şi pa!

Recapitulând, Swiss Army m-a cucerit lent şi frumos. În primul rând este de o calitate nemaivăzută, nu arată prea sport, se comportă perfect şi când ai 5, dar şi 15 kg în el, este destul de greu de găsit şi nu te face să te simţi comun, şi nu în ultimul rând, a costat 50$. Da, toată viaţa mea este de 6 luni într-un rucsac de 50$, preţ la care nu găseşti decât un rahat de Nike.

Asta înseamnă pentru mine un brand care mă respectă şi nu mă invadează cu promoţii, lanţuri de magazine, game noi lansate zilnic şi alte rahaturi. Eu îl cumpăr pentru că nu mi-e ruşine să îmi car laptopul la un meeting şi n-am reţineri nici să mă duc la plajă, este de ce mai bună calitate şi are preţul corect, poate prea corect. Cât timp aceste lucruri nu se schimbă, eu nu îmi voi mai cumpăra altă marcă şi o să zâmbesc la fel de mult când o să văd pe altcineva ca mine.

Lambadizarea muzicilor

Pe tine te ia greaţa şi ţi se irită colonul la maxim când treci pe la MTV? Te ia plansul în hohote când te uiţi la ce muzică să dă pe VH1?

Îţi vine să te ştergi dorsal cu Billboardul de luna trecută? Stai frate liniştit, ca tine suntem milioane.

Şi oricât aş vrea să înţeleg ce mama dracului i-a lovit pe ăia de la Pink Floyd în acele vremuri, tot nu înţeleg ce i-a lovit pe ăştia de azi. Mai mult decât atât, era o regulă nescrisă clară. Artiştii de căcat fac remake-uri la melodii mai bune. Ei bine, acum e total invers. Absolut total!

Zi-le JayLo!

Zidurile pictate mai mult decât mişto

Ştiţi că nu-mi place să rămân dator, mai ales când vine vorba de crew-urile astea bucureştene călcate de tren. Iată nişte lucruri de care tare m-aş bucura dacă s-ar întâmpla şi prin Bucureşti.

Descoperiţi mai multe despre SNRS în special despre pereţii lor.

BUZELE TALE, DOUĂ PETALE

Unul dintre motivele pentru care nu prea îmi mai vine sa însămânțez pentru ceva urmași nu este de origine medicală, materială sau spirituală. Însăși gândul că din mine, adică din cea în care am intrat eu în tranzit, o să iasă o creatură făcută după chipul, asemănarea și denumirea mea, dar cu puteri și talente ridicate la puterea n+1, mă sperie teribil. Dar haideți să nu vă mai duc cu vorba, că sigur deja vă tremură mâna pe mouse și nu vă puteți abține în a trage un play răsunător acestui clip.

 

Ei bine, acum vă așteptați să fac pe deșteptul și să zic vorbe alese trimise la cules de like-uri. Băi nene, nu. Nici gând. Vreau doar să spun că io, dacă îmi fac un copil de prin flori, cu o mamă naturală, nu o să-i cumpăr Youtube niciodată. Asta înseamnă precauție.

Read the rest at Vice Magazine: BUZELE TALE, DOUĂ PETALE – Vice la zi

Regrettably, Jamiroquai have had to cancel two shows in Bulgaria and Turkey this weekend on doctor’s orders as lead singer Jay Kay has severely sprained his right ankle. Jay Kay sent his apologies to fans and said he hopes to reschedule the shows soon.