Panaceu

Ieri a fost marţi.

Nu 13, ci 14.
Februarie.

Marţea e traumatizantă, mai ales când bei sub preţul pieţei.
Şi când bei peste preţul pieţei realizezi că ieşirea socială este, de fapt, terapie socială.

Oricât de roz vezi viaţa, nu ai cum să rămâi indeferent la durerile societăţii: ăia nu folosesc zahăr, alţii au alergie la alge, că unora nu le-a ieşit culoare la lavabilă sau că a crescut comisionul la retragere.
Nu poţi sta indiferent în faţa fricii semenilor tăi; faţă de şobolani, de cutremur, de accidente aviatice, depresie, de cancer, război, plictiseală sau radiaţii. Prezenţa seen-ului în absenţa reply-ului – frica supremă.

S-a dat Ordonanţa 12. Nu mai trăim periculos, pentru a nu necesita îngrijiri ulterioare. Iar teama asta ne-a obişnuit să ne îngrijim preventiv, fugind de periculos.
Decât să dezertezi, cum zicea la abrogata Ordonanţă 11, mai bine răzbeşti prin plictiseala. Îţi dezvolţi pasiuni noi, care te plictisesc, născând pasiuni care te plictisesc şi mai mult.
Până la urmă, Coloana Infinitului a cam devenit un şir monoton.

Hai să ne plângem.
Să ne bem banii de psiholog!

Λένα Πλάτωνος

Izbire

Treaba unora e să verifice mereu dacă uşa e închisă. Treaba altora e să demonstreze mereu că uşa era închisă.

Uşa încuie. Uşa separă. Uşa desparte. Uşa apropie.
Uşa stă închisă. Cu sau fără cheie. Cu zăvor sau fără clanţă.
Una scârţâie, uşa se trânteşte singură dacă laşi geamul deschis.
Una ţi-a fost trântită în nas. Alta s-a deschis când n-ai bătut la ea.
Sunt uşi pe unde intri fericit şi ieşi mort.
Ai uşi pe care le spargi. Cum ai şi uşi la care nu pierzi niciodată cheile.
Sunt uşi pe care doar le auzi.
Cărora degeaba le spui ce simţi pentru că prea multă lumea a intrat şi a ieşit. Balamale tocite.

Fiecare cu uşa lui.
Închisă sau deschisă.