De ani de zile 1 mai-ul este pe buzele tuturor ca Ziua Muncii. De aici, toate lumea face tot felul de paralele cu anii comunismului, dar de fapt este o greşeală imensă.
Dar hai să începem cu începutul.

După 1 Mai, ziua “oamenilor mun­cii”, în următoarea se sărbătorea “tineretul”. Adică, pe 2 mai răspunzătoare de soarta tinerilor era Uniunea Tineretului Co­mu­nist (UTC), organizaţia de tineret a Partidului Comunist Român. Organizaţie care a luat fiinţă la înce­pu­tul anilor ’20, la o dată care încă nu prea e exactă. Între 1944 şi 1948, organizaţia de tineret a Partidului comunist ajuns la guvernare şi a urmat, de asemenea, linia sinuoasă a PCR.

Putea deveni membru al UTC un tânăr trebuia să ajungă la vârsta de 14 ani, dar să nu depăşească 30. Puteau de­ve­ni membrii UTC elevi din clasa a VIII-a, cu merite deosebite la în­vă­ţă­tură, apoi, în clasa a IX-a şi a X-a pu­teau fi primiţi şi cei mai puţin sâr­gu­in­cioşi. Primirea se făcea după un ce­re­monial anume, exact cum se făcea şi în cazul pionierilor. În 1988, UTC avea puţin peste patru milioane de membri.

Ei bine, şi care este legătura cu plecarea la mare de 1 mai din prezent?

Puţini îşi mai aduc aminte că în vremea comunismului Costineştiul era staţiunea Tineretului. Tot acolo pe data de 2 mai aveau loc tot felul de manifestări culturale: de la concerte de muzică folk, la festivaluri de teatru, competiţii sportive sau clasicele discoteci. An de an tinerii erau aduşi în Costineşti, de 2 mai, pentru ceea ce este şi acum: Revelionul Tinerilor.

Se venea cu trenul, în grupuri organizate de şcoli, licee sau universităti. Şi uite aşa, ne-a prins Revoluţia, iar lumea a uitat de Ziua Tineretului, dar nu a uitat de ziua muncii. Confuzia a devenit din ce în ce mai evidentă, iar în foarte puţin timp nimeni nu-şi va mai aminti cu adevărat cum a luat naştere nebunia de 1 mai la mare.

În prezent autorităţile nu au uitat de Zilele Tineretului, iată aici programul complet din Bucureşti şi Costineşti. Important este să nu uiţi şi tu că îţi comemorezi tinereţea, nu munca!

P.S. Pentru toţi cei ce sărbătoresc 1 mai-ul prin muncă, la Basm diseară pune MUNK.

Prin toamnă am demarat o serie de petreceri pilot, la amiază-n Papiota.

Iarna a trecut, iar acum seria continuă sub razele unui soare ce ne va alinta prin geamurile Papiotei.

Staţi cu ochii pe pagina de facebook şi aşa aflaţi când are loc prima întâlnire duminicală la amiază.

Doi poliţişti vorbeau.
Unul întreabă: ia zi, mă, ce am sub unghie? căcat sau pământ?
Al doilea miroase, gustă şi zice: bă, cred că e căcat.
Primul: chiar mă gândeam de unde să am pământ în cur.

Şi uite aşa se făcea că am rămas fără şampon. Din principiu îmi luam unul de la Gerovital, principiul fiind ăla că nu înghit marketinul la produse care acţionează în acelaşi fel, deşi costă diferit, şi nu îl ultimul rând, preţul şi tradiţia locală.

Azi m-am dus la farmacie şi m-a luat tanti: de care doriţi, pt căderea părului, pentru hidratare, pentru mătreaţă, păr gras?

Şi na dilemă când i-am zis că vreau şampon blană-n plm, de ăla standard, pentru om fără probleme la cap.

Aşa mi-am luat pentru hidratare, părea cel mai normal. M-am dus acasă, l-am testat şi era normal.

2 miliarde de dolari

4 milioane de dolari întreţinere anuală

250.000 de tone de apă

81.000 de metri patrati

Totul la câţiva metri de ocean. Un ocean care nu se poate utiliza din motive de curenţi puternici.

Mă distrez în pub La Mania şi la Club Ibiza. Bonus am loc de grătar şi bar nonstop.

Pfuai de pula mea!

Dacă era lansat în 2013.

Viva Zwei a fost lansat în 1995 ca un precursor al bătrânului post muzical Viva, post care ne-a ţinut în faţa televizoarelor imdediat după revoluţie când revoluţia cable tv doar ce luase naştere.

Viva Zwei, după cum bine vă amintiţi, fugea rău de tot de mainstream, tocmai de aceea, Time Warner s-a decis să îi stopeze avântul – din clasicul motiv financiar.

În 2002 Viva Zwei a devenit Viva Plus şi s-a dat pe făcut bani din comercial.

I-a mers atât de bine încât în 5 ani s-a închis.

Iata pe scurt povestea unui post tv care a educat gusturile muzicale pentru milioane de oameni ce trăiesc în prezent. Iar cei ce trăiesc în prezent îşi educă gusturile cu ce văd pe youtube.

Restul Europei a murit, germanii s-au ascuns şi mai rău în underground, lucru ce mă face să cred că efemera prezenţă Viva a fost exact ingredientul lipsă în educaţii electronice. Exact cum spunea Nils Neumann, una din gazdele Viva Zwei întâlnite într-o noapte berlineză: Unele lucruri sunt obligate să iasă din underground, tocmai pentru a avea puterea se a reveni mai adânc în underground.

RIP VIVA, RIP VIVA ZWEI

Revenirea artistului englez Ghostpoet încinge spiritele în Capitală.

Având în vedere incidentele din trecut, am primit pe adresa redacţiei acest comunicat de presa.

Directia de Ordine Publica
Bucureşti – 01.04.2013

În atenţia domnului Obaro Ejimiwe, născut în Nigeria, rezident în Converty, UK, cunoscut sub porecla Ghostpoet.

Prin prezenta dorim să vă aducem la cunoştinţă faptul că am luat act de prezenţa dumneavoastră preconizată pentru seara de 4 aprilie în cadrul unei manifestări nocturne în localul Basm, situat pe strada Zborului numărul 2, sector 3, Bucureşti.

Dorim să vă anunţăm că ne bucură revenirea dumneavoastră, dar în acelaşi timp dorim să vă aducem la cunoştinţă că sunteţi obligaţi să respectaţi normele legii nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a ordinii şi liniştii publice, norme ce au fost încălcate în trecut la unul din spectacolele dumneavoastra.

În speranţa unui spectacol cât mai reuşit, suntem sigur că cei prezenţi la această manifestare se vor bucura din plin de vastul mix de genuri muzicale prin care v-aţi obişnuit auditoriul.

Împreună pentru o linişte cât mai publică!

Pentru cine nu îşi mai aminteşte, show-ul artistului de la Street Delivery 2011 a fost întrerupt de organele de poliţie. Lucru ce ne-a amuzat şi întristat în aceeaşi măsură.

Mai multe detalii puteţi găsi pe pagina oficiala a evenimentului.

Cluj

Navodari

Portul Constanta

Techirghiol

Oradea

Agigea

Eforie

Costinesti

Jupiter

Sibiu

Brasov

Restul deliciului: AICI.

Ştiţi legenda aia: m-am dus în Harghita să iau o pâine şi nu m-a servit vânzătoarea că nu ştiam ungureşte.

Eu n-am păţit-o nicăieri prin zonele alea, deşi am cerut şi pâine, am mâncat şi la restaurant şi mi-am tras-o şi cu ceva femei purtătoare de nume ungureşti. În schimb, constănţean fiind, am văzut parinţi ce-şi pierdeau copiii pe plajă, iar micuţii nu ştiau o boabă de română. Şi erau mulţi, vară de vară.

Că tot vă vorbeam de Constanţa, să vă dau un exemplu local. În Dobrogea, mai bine zis în Constanţa, am fost mereu înconjurat de minorităţi. Fie ei turci, tătari, greci, bulgari, toţi ne-am contopit într-un tot unitar. Le respectăm sărbătorile, ne respectă tradiţiile, luăm ce-i mai bun din ambele şi ne bucurăm împreună de acest mix de culturi.

La şcoală aveam colegi turci, vorbeau între ei în turcă, ne învăţau şi pe noi anumite cuvinte, uneori chiar profesorii cunoşteau un strop de turcă. Mama mea a învăţat secrete gastronomice de la turcoaice, oferind în schimb ceva din dărnicia bucătăriei noastre.

La cablu am copilărit cu 4,5 posturi tv turceşti, posturi la care uneori mă uitam cu plăcere. La radio prindeam în fiecare vară posturi turceşti, poate chiar mai bine ca Radio Vacanţa.

Foarte multe comune din judeţul Constanţa sunt înfrăţite cu oraşe din Turcia, iar în satele cu populaţie majoritar turcă nu vezi niciun drapel turc. Şi dacă ar fi, nu ar fi nicio problemă, pentru că ne respectăm de sute de ani.

La rândul lor, turcii nu au avut nicio pretenţie exagerată. Nu vor predare în şcoli pe limba lor, nu vor drapel arborat, nu vor justiţie şi alte pretenţii scoase din context. Turcii fac alături de noi un tot unitar plin de farmec oriental. Mâncarea mea preferată este cea turcească, mâncare pe care o mănânc oriunde în lume, atunci când am ocazia.

Tot turcii au afaceri de succes în România, se ajută reciproc, dar sunt alături şi de români. Ei plătesc taxe statului român, ca orice alt investitor, taxe ce ajung tot la noi. În România, niciun român nu are ceva rău de spus despre vreun turc.

Acest tablou ar putea fi unul la fel de frumos şi cu ungurii, atâta timp cât guvernul ungar nu ar mai pune presiuni inutile pe ţinutul secuiesc. Cei din aşa zisul Ţinut Secuiesc ar trăi la fel de frumos ca dobrogenii, sau poate dobrogenii ar trăi la fel de tensionaţi dacă guvernul de la Ankara ar agita spiritele.

Iar la final, să ne gândim la Europa şi scopul pentru care a luat ea naştere.

Să ne iubim!

În urmă cu vreun an poza de mai sus a reprezentat avatarul meu pe Facebook. E banală, nu spune nimic, dar mă reprezintă total dintr-un singur motiv: avatarul nu înseamnă nimic, pentru mine.

De atunci, diferite persoane au copiat ideea. Nu ştiu dacă şi ei se regăsesc în ideea mea, dar cel mai interesant mi se pare că toţi au văzut cu totul altceva în avatarul meu. Mai mult decât atât, m-au tot tot felicitat pentru ideea creativă (lol).

În concluzie, cele mai simple idei dau naştere celor mai complicate gânduri.

Institutul Cultural Român, în urmă cu ceva timp, a făcut o mare greşeală. Şi anume, s-a lăsat pe mâna hipsterilor. Da, hipsterii ăia care n-au ce mânca, dar în schimb sunt doldora de cultură efemeră.

De fapt, asta este una din principala caracteristică a hipsterului târâtor de mal dâmboviţean: eh se hrăneşte cu proiecte socio-culturale pentru a suplini puţinii bani pe care îi ia de la jobul lui de căcat unde nu poate avansa din motive clare.

Eh, vedeţi voi, ICR-ul ăsta a hrănit multe guri, dar din păcate nu putem afirma că ne simţim mai plini sau mai puţini plini de cultură de când cu Marga. Cultura nu a însemnat niciodata finanţare, programe pe termen mediu sau lung, şi nici măcar pe termen scurt. Cultura se descoperă, se găseşte în stare naturală, evoluează şi se transformă după bunul plac al autorului. Este total greşit să afirmi că avem nevoie de promovare în cultură, cât timp Brâncuşi nu s-a bucurat de PR, cel puţin până acum.

Şi cum spuneam, ICR-ul a tot aruncat cu bani pe ici şi pe colo. Numai eu ştiu vreo 4 proiecte din care s-au tras nişte mii bune de euro, iar acei oameni acum aruncă cu noroi în ICR. Evident, pentru că nu le mai dau bani de buzunar.

Una din cele mai urâte forme la care hipsterii ăştia terminaţi au apelat, este dezinformarea. Mai exact, s-au dat cu curul de wallurile lor şi au postat o ştire conform căreia ICR nu mai finanţează proiecte de alea fine (gen TIFF), deşi povestea era cu totul alta. Dar cum hipsterul e prost, habar nu are ce înseamnă verificarea unei ştiri şi toţi au luat-o ca atare, pentru că asta înseamnă Facebook la primate: share, crede şi nu verifica. De fapt era vorba de un concurs de idei, detalii aici.

Ieri, ICR a dat un comunicat de presă în care a anunţat parteneriatele strategice pentru 2013. Ghici ce, toate proiectele importante sunt acolo. Adică aici.

În concluzie, fanii ICR nu au cum să stea liniştiţi. Ei sunt mereu în căutare de drame. Le urăm spor. La informare.

Pe lângă Pilooski, Pentile sau Morden, îl mai puteţi vedea şi auzi pe Emap.

Mai multe detalii despre eveniment găsiţi aici.

De mâine încep şi concursurile cu invitaţii, staţi pe aici!

În 1945 un om a supravieţuit bombei atomice de la Hiroshima, târându-se şi petrecându-şi noaptea într-un adăpost anti-aerian, apoi, în zori s-a urcat în tren şi a ajuns în timp la locul său de muncă, în Nagasaki, unde a supravieţuit celui de-al doilea atac cu bombă atomică. Numele lui este Tsutomu Yamaguchi, iar dintre cei 160 de oameni care au prins ambele atacuri cu bomba atomică, el este singurul supravieţuitor.

După explozia de la Hiroshima şi-a pierdut parţial auzul, dar şi părul pentru o perioadă de timp. Cu toate astea, a trăit fericit până la 93 de ani, iar în 2004 a murit de cancer la stomac.

Nu ştiu cât este noroc, destin, sau poftă de viaţă. Tu, cum stai cu migrenele?

Dacă n-ai cu ce te delecta când eşti fumat, dar nu numai, poţi să te plimbi prin colecţia de petiţii inutile a acestor oameni. Tot ce vrei, de la mall-ul în toate cătunele, la cinematografe şi seriale cât mai aproape de consumator.

Şi la final, mă distrează maxim ăştia cu petiţiile legate de buletinele biometrice. Asta este cea mai inutilă petiţie, dintr-un singur motiv: autorităţile au zis clar: fiecare optează pentru ce variantă vrea, cu sau fără amprentare & co. Deci dacă nu sunt obligatorii, de ce să facem petiţie cât timp fiecare alege ce vrea? Pentru că românul s-a născut petiţionar.